Sorin Stoica ne duce cu vorba, sare de la o intimplare la alta, face slalom printre paranteze si flash-back-uri, asaza povestirile intr-o ordine mai degraba afectiva si ne tine permanent in priza, prin anticipari si promisiuni ale unor fapte extraordinare, pe care le va povesti <>. Privit in ansamblu, romanul pare o colectie de povestiri spuse haotic, conform unei logici orale, si legate prin citeva fire comune. Organizarea scripturala, in mod intentionat, lipseste. Fiecare capitol, taiat din intreg, ar putea functiona autonom, ca o proza scurta. Ceea ce nu stirbeste coerenta romanului. Sorin Stoica e un alergator de viteza, pe distante mici, care face maratonul alergind cite o suta de metri, luind pauza, povestind o bazaconie si alergind din nou. Micile lui povesti sint atit de fascinante, incit nici nu ne dam seama de aceste momente de respiro, asa ca, la final, Sorin Stoica tot inaintea marelui pluton de romancieri (tineri) ajunge.