in Observator cultural nr. 747

Istoria aceasta dementa, de o terifianta agresivitate macro, spulberind cupluri si familii, indivizi si comunitati, este in fond protagonistul romanului: un personaj instalat in centrul unor existente si latindu-se, ca o tumora, in tot corpul social. Modul in care prozatoarea o centralizeaza si o fixeaza simbolic este de o mare inteligenta artistica. Nora Iuga evita discursul referential si retorica suprainaltata epic, digresiunile si parantezele la care romancierii curajosi erau obligati, inainte de 1990. In Harald si luna verde nu avem un narator impersonal si greu de tras la raspundere, ci eroi diferiti care suporta si sufera Istoria, fara distantare. Ei traiesc teroarea si mizeria despre care noi doar vorbim – si unul dintre meritele prozatoarei este acela de a fi creat, in mai multe rinduri, efectul de direct si de nemijlocit al experientei-limita.