in Observator cultural nr. 743

O naratiune polifonica si supraetajata, o proza modulara, cu multe voci auctoriale, care se intersecteaza pe nivelurile, la propriu, ale unei cladiri vechi din Istanbul. Adica Palatul puricilor, o cladire construita pe locul unui cimitir dezafectat, este populat cu personaje de tot felul. Fiecare capitol este un numar de apartament. Cu fiinte de tot felul, mai tinere sau mai batrine, cu ambitii si destine diferite, care alcatuiesc o intreaga umanitate. Este lumea de zi cu zi a marii metropole de pe tarmurile Bosforului, cu istoria ei trecuta, cu istoria ei prezenta. Se traieste in fel si chip, mai bine sau mai rau. O societate vie, adaptind un trecut fabulos la o modernitate in vesnica agitatie, o umanitate care isi cauta rostul. Viata, pur si simplu. Purici, gindaci, plosnite, tintari si alte gijganii de tot felul, insecte daunatoare care insotesc mizeria si gunoaiele de neevitat in marile orase, iata o gaselnita prin care autoarea da o nota fantasta unor intimplari mai mult decit pedestre.