Europa Libera

Cu Dimineata pierduta, neavind prilejul sa citesc prozele anterioare ale autoarei, m-am aflat deodata in fata unui roman de deplina maturitate care o situa pe autoare nu numai printre cei mai mari romancieri contemporani, dar si printre cei mai buni din intreaga noastra literatura. In fata unei astfel de revelatii, incerc sa dramuiesc epitetele, fara de care as risca un comentariu doar in semne de exclamatie. Sa le dramuiesc si sa explic impresia aceasta de stare de exceptie pe care atit de rar am intilnit-o.
In primul rind Dimineata pierduta este un roman cu adevarat modern, dar in care tehnicile intrebuintate – si indeosebi alternarea monologului interior cu dialogul – sint atit de bine stapinite, tinute in friu, justificate, chemate de structura romanului si de cerintele personajelor, incit devin invizibile. Sint remarcabile, dar la limita pot sa nici nu fie remarcate. In ciuda perspectivei care se schimba cu fiecare dintre personajele caruia i se da cuvintul in deplina libertate, fara cenzura auctoriala, caleidoscopul acesta miscator se aduna in final intr-o perspectiva atit de unitara incit Dimineata pierduta poate fi citit dintr-o singura respiratie, ca un roman traditional, si numai dupa aceea sa-ti dai seama prin ce strategii narative a fost obtinuta curgerea, cit de savant farimitat este acest discurs ce ti s-a parut liniar.
Dimineata pierduta este intr-adevar un roman generos cu cititorul: il implica direct, lasindu-l in principiu sa-si aleaga perspectiva din care-l va citi – dupa cum o va prefera pe aceea a unui personaj sau a altuia –, dar nu-l deruteaza nici o clipa, viziunea de ansamblu nefiind in fond relativizata, ci adaugita, completata de versiunile diferitilor protagonisti. De la primele pagini, simti ca povestirea personajelor devine a ta, ca nu vei mai iesi din ea pina in final... Biografia ta de cititor se impleteste cu biografia unor personaje, mai reale decit cele intilnite in viata.