in Observator cultural nr. 725

Daca in Mercedes-Benz, printr-un discurs dublu-indragostit (indreptat simultan spre scriitorul preferat si spre cea pe care o curteaza, fermecatoarea si tragica soferita-stripteuza Ciwle), naratorul matur utilizeaza memoria ca pe un instrument de prelungire a experientei amoroase, a curtarii – in povestirile din Eram singur si fericit, copilul, apoi adolescentul sondeaza zonele misterioase ale orasului, cit si personajele cele mai pitoresti, aflate in legatura cu toposul magic. Insa atit aceste personaje, cit si locurile din care ies sau unde traiesc sint pasaje directe spre trecut. Fie ca e vorba despre o masa cu blat rotund, pe care n-o mai poate face decit un timplar de moda veche, a carui gasire, adevarat drum initiatic, inseamna intoarcerea in trecut, fie ca e vorba despre un incredibil contrabandist, „piratul“ Barba – cel plin de copii, care face comert cu chihlimbar, la a carui inmormintare se dezleaga mistere peste mistere, naratorul lui Huelle exploreaza teritorii marginale, zone care strabat ca niste altare magice prezentul, pentru a face legatura cu istoria Orasului. (...) Daca nostalgicul este un explorator, melancolicul este prizonierul introspectiei. De aceea spuneam mai sus ca frumusetea scriiturii lui Pawel Huelle este, in primul rind, rezultatul unui optimism incurabil.