pe bookblog.ro

Tristetea care transpare din acest roman este viscerala. Nimic nu te va face sa plingi, dar totul te va face sa ai impresia ca tocmai ai plins. Cred ca imensa tristete a intregii tragedii evreiesti din cel de-al Doilea Razboi Mondial, intreaga nefericire a societatii tributare unor reguli de o rigiditate cruda din perioada interbelica, dar si saracia, atit materiala, cit si sufleteasca a comunitatilor inchise care formau la acea vreme marea parte a societatii, sint cuprinse in acest roman prin doar citeva reflectii asupra unei vieti mici si cvasi-insignifiante, cea a surorii lui Sigmund Freud. Lipsa de semnificatie si micimea acestei vieti este inteleasa in special prin faptul ca ea nu poate fi raportata decit la intreaga lume, deschisa de rana razboiului, sau la puternica personalitate pe care fratele ei a avut-o. (...) Spre sfirsit, tristetea este insa compensata, intr-o oarecare masura, de un sentiment de detasare, venit la pachet cu – sau, poate, determinat de – o iertare totala, o resemnare care are la baza o profunda intelegere a mecanismului vietii.