în Dilema

Cuțitul este expresia libertății. Pare că această libertate devine, pe lângă scop al luptei, chiar o armă împotriva ignoranței, a violenței și a orbirii: manifest împotriva tuturor acestora, Cuțitul este și calea prin care poate fi depășită grozăvia întregii situații. Și, pe alocuri, când în paginile ei transpare orgoliul nemăsurat al autorului, așa cum apărea și în Joseph Anton, totul pare să fi revenit la normal. Numai că așa ceva nu se mai poate întâmpla. Așa cum scrie Rushdie, Versetele satanice începuse în sfârșit să fie citită „ca literatură”, când a avut loc acest atac, care readuce literatura în parametrii realității ficționalizate. Trebuie spus că, de fapt, Cuțitul înseamnă mai multe cărți: în primul rând, este o rememorare în detaliu a atacului, apoi relatarea chinuitoare a perioadei următoare, când scriitorul a atârnat între viață și moarte. Este povestea de dragoste dintre Rushdie și soția lui, poeta americană Rachel Eliza Griffiths, iubire apărută în viața unui Rushdie mulțumit cu propria burlăcie. Este dialogul-interogatoriu imaginar dintre victimă și A. (Asasinul-Animal). Este și o revenire la literatură, din domeniul morții – nu întâmplător cele două părți ale cărții se intitulează „Îngerul morții” și „Îngerul vieții”.