- ANGELA
- Dosar de presă
- 0 likes
- 148 views
Hirsi Ali s-a născut în Somalia într-o familie musulmană, fiica unui revoluționar habotnic implicat în politică din cauza căruia au fost nevoiți să părăsească țara natală și să trăiască o perioada în Arabia Saudită, în Etiopia și, mai târziu, să se stabilească în Kenya. Hirsi Ali a refuzat să se supună deciziilor tatălui său și să accepte o căsătorie aranjată. A ales fuga chiar dacă asta presupunea că va trăi tot timpul cu pericolul de a fi prinsă și pedepsită. Obține azil politic în Olanda și aici face primii pași către emancipare, educându-se și lărgindu-și perspectivele asupra lumii. Ajunge să activeze în Parlamentul Olandez, obține cetățenie olandeză, se integrează perfect în această societate liberă și se vede nevoită s-o abandoneze pentru a nu fi ucisă de cei pe care Allah i i-a ales drept familie și pentru care a devenit Necredincioasa. În 2005 a fost desemnată de TIME în topul celor mai influente 100 de persoane ale lumii. În Olanda și apoi în America, Necredincioasa s-a educat și instruit, a învățat puterea cuvântului, a oratoriei și le-a folosit împotriva acelora care i-au făcut viața un calvar în timpul perioadei în care a fost o refugiată fără țară. Dintr-o inadaptată, o refugiată terorizată de amenințarea delapidării, educată strict în spiritul cutumelor religioase, Ali se transformă într-o activistă pentru drepturile femeilor musulmane. Cartea ei este un manifest radical și necruțător împotriva fundamentalismului islamic ce se înfiltrează nestingherit în țările permisive și democratice ale Europei. Militează neobosit împotriva cruzimii, a umilinței, a mutilării genitale, a lipsei de drepturi, a discriminării sexuale, a exploatării. Renunță la legătura cu propriul clan, acceptă repudierea, își reneagă credința și îmbrățișează civilizația, respectul de sine, egalitatea de șanse. Crește spiritual și reușește să se elibereze de ideologia religioasă strâmb înțeleasă în care a fost crescută. În ciuda amenințărilor teroriste refuză să tacă, să accepte obligații și vini impuse fără motiv și își iubește noua libertate cu tenacitate și cu sete nepotolită de perfecționare și emancipare. Ține cu dinții de șansa pe care destinul i-a oferit-o. Cartea ei Necredincioasa a pus-o pe lista neagră a teroriștilor islamici, regizorul Theo van Gogh cu care a colaborat pentru un scurtmetraj ce critica tratamentul la care sunt supuse femeile în societatea islamică a fost împușcat de un islamist marocan. S-a văzut nevoită să accepte ca 24h/24 să fie însoțită de gărzi de corp. Nomada. Din Islam în America. O experiență personală a ciocnirii civilizațiilor este un manifest feminist și acid împotriva fanatismului islamic, împotriva habotniciei și a discriminării sexuale.