pe filme-carti.ro

Acest sindrom, Stockholm, al unei strategii a victimei in supravietuire, intervine, e-adevarat, de regula, cind e vorba de o «convietuire» rapitor-ostatic. Cred ca o sa va dezamagesc, insa, spunindu-va ca nu el a fost in intentia/atentia mea. Nu sindromul Stockholm este miza romanului meu. Ar fi fost mult prea simplu sa ramin in schema unei asemenea relationari emotionale, atit de la indemina. Lectorul ar fi ghicit de la prima pagina ce se va intimpla si ar fi lasat cartea din mina. Ei, nu, nu sint eu acel romancier inabil, care sa plictiseasca sau sa induca o lectura comoda, previzibila. (...) O sa va spun doar atit: daca rapitorul din roman n-ar fi fost un bolnav psihic, atunci, da, sindromul respectiv s-ar fi manifestat puternic si coerent în cazul ostaticului. Dat fiind insa ca rapitorul are mintea tulburata pe moment, si nu numai pentru asta, situatia este ceva mai complicata si mai subtila. Situatie careia protagonistul meu ii face fata cu brio si maxima luciditate.