in Observator cultural, nr. 677

Dupa ce am scris Muzica inghitita, mi-am spus: „Aici a fost sfirsitul burgheziei. Ce urmeaza?”. Si au urmat regimurile autoritariste. Regimuri care au produs apoi personalitati foarte autoritare. Bunicul meu dinspre tata a fost o astfel de personalitate. A venit dintr-un mediu extrem de sarac, a fost unul dintre acei copii vinduti de propriile familii pentru a munci la ferme, in conditii oribile, o practica destul de curenta in vremea respectiva, care a existat cam pina in anii ’50. Bunicul meu a fost unul dintre acesti copii. La 20 de ani s-a inrolat in Legiunea Franceza si mai tirziu a devenit directorul unei mari fabrici producatoare de fier si otel. Devenise un om foarte puternic, foarte dur, foarte autoritar. Era un mod de formare care a existat cam intre anii ’30 si ’50. In anii ’50 si ’60 a inceput sa ia amploare modelul consumerist american, si acel tip de personalitate a disparut. Cel de al doilea roman, Vremurile mai bune, este, asadar, despre acest tip de personalitate autoritara, cu structura de lider, pe care l-am avut in familie. L-am preluat si am scris despre el, despre acest model de personalitate care a existat in intreaga Europa, de fapt, in acea perioada.