in Cultura, nr. 59

Familia lui Pascual Duarte combina, intr-o maniera rar intilnita pina atunci, mai multe calitati care deconcerteaza cititorul si exclud din capul locului judecatile simpliste sau simplificatoare: astfel, pe linga forma remarcabila a textului romanesc, avem de-a face cu un continut marcat de problematica realismului (neexcluzind accente naturaliste), dar si cu secvente de subtila analiza psihologica, mizind pe evidentierea caracteristicilor unui personaj la rindul sau greu de prins in vreo formula unica sau intr-o definitie generalizanta. In plus, permanenta ambiguitate a operei, dublata de dislocarea cronologiei si de lipsa unor indicii clare care sa motiveze faptele crude ale protagonistului transforma romanul intr-o veritabila problema lasata deschisa in fata noilor generatii de critici literari.