„O pisica in ploaie” de Ernst Hemingway cuprinde un scurt moment din viata a doi americani – sot si sotie, singurii clienti dintr-un hotel de pe malul marii, in Italia. (…) Forta textului sta in comportamentism: detaliile schiteaza mica geografie a unei statiuni sau oras estival, replicile sugereaza frustrarea femeii si indiferenta barbatului, prezenta unor personaje desemnate prin profesia lor – hotelierul si camerista, ca si dorinta lor de a fi de ajutor reliefeaza lipsa de comunicare a celor doi soti, ca si absenta iubirii. Lectura produce miracolul de a plimba pe doi cititori prin acelasi text, dar pe carari necunoscute, ajungind inevitabil in puncte diferite de unde lucrurile se deschid spre zone imprevizibile. Si ce poate dovedi mai bine frumusetea literaturii decit asemenea experiente de interpretare? Citind si recitind raminem noi insine, desi intrusi in universul creat de altcineva si, paradoxal ne bucuram de o libertate absoluta in labirintul fictiunii.
