pe Cercul Metacritic

Doua filoane expresive se intersecteaza in metafora pudrei: cel al mortii si cel al artificiului mastii. Protagonistul, „marele pudrat”, este cel care se ridica (intii la figurat, apoi la propriu), din propria pulbere, din praful si desertaciunea care se aleg, in comentariul ecleziastic, de orice destin omenesc. Pe de alta parte, el este in aceeasi masura „marele actor” purtator de masca, personajul versatil, „care ia mulajul si glasul tau, statura si prestanta ta”, al teatrului celorlalti.
A doua cheie de lectura, oarecum supraimpusa, dar obligatorie, este aceea a scenariului hristic al invierii: personajul Dorei Pavel se trezeste la viata a treia zi dupa moarte, cade de doua ori in genunchi pe strada Bisericii Ortodoxe, parcurgind un drum al crucii invers, coborind o Golgota care nu mai primeste sacrificii, este prima data recunoscut de Gina (femeie nu numai cu numele, dar si proscrisa a lumii celor vii). Pentru Dora Pavel, in Pudra, moartea si invierea au devenit o farsa actoriceasca, iar mintuirea nu se reveleaza decit pentru a fi, in cele din urma, refuzata (pentru ca maxima trezie de la capatul acestei nopti, in plina lumina si la debutul vietii celei noi, este inlocuita cu atipirea, cu recaderea salvatoare in somn).