in Luceafarul de dimineata

Acest roman este si vasta fresca epica, si memorialistica, si meditatie asupra istoriei (cu splendide asertiuni de tip cioranian), si portretistica, si documentar – totul topit intr-o omogena pasta narativa de impecabil povestitor. E istoria – deloc romantata! – a unui popor supus tuturor caznelor si vicisitudinilor timpurilor, dar care nu si-a pierdut niciodata identitatea. Iar ceea ce impresioneaza pe parcursul lecturii este ca, din acest urias cazan epic pus la foc continuu, se ridica mereu, nevazuti, aburii unei indicibile melancolii. In cele cinci sute de pagini ale romanului sint un pogon de intimplari tulburatoare, zeci de personaje memorabile, istorisiri care se tes intr-un imens giulgiu insingerat. Deasupra tuturor se ridica, insa, figura luminoasa a bunicului Garabet, adevaratul raisonneur al cartii si, totodata, unul dintre cele mai puternice personaje din proza romana postbelica.