pe Mediafax

Am inceput sa scriu Mr. Peanut in 1995, imediat dupa ce tatal meu imi povestise despre moartea suspecta a unei verisoare de-ale mele. Ca si sotia protagonistului meu, Alice Pepin, sotia varului meu, spunea acesta, a fost bgasita moarta, la masa din bucatarie, in fata unei farfurii cu alune. Ca si Alice, ea suferea de obezitate morbid, depresie si alergie mortal la alune. Sotul ei, care era singurul martor, a declarat ca se certasera inainte si, in momentul culminant al discutiei, aceasta si-a bagat un pumn de alune in gura. Tot in circumstante suspecte, aceasta isi ascunsese spray-ul cu epinefrina si a murit in fata lui, deoarece esofagul i s-a inflamat pina nu a mai putut respira.

Cind am auzit povestea, am ramas transit. Tocmai iesisem dintr-o dependent de Hitchcock si acum auzeam o poveste care parea crima perfecta. Dintr-o suflare, am scris trei capitol care sint, in mare parte, primele trei capitole din cartea mea. Dintr-un foc, romanul a devenit o alternanta intre povestea cuplului Alice-David si ancheta celor doi detectivi. Asa ca banuiesc ca Aristotel avea dreptate: inceputul unui lucru valoreaza mai mult decit jumatate din intreg. Oricum, mai tirziu, dup ace m-am gindit sa creez romanul dupa structurile unei benzi Mobius, am putut sa leg povestile intre ele.