- Elisabeta LASCONI
- Dosar de presă
- 0 likes
- 121 views
Romanul are un fel de «oglinda magica»: povestea zinei apelor, indragostite de cavaler, jumatate femeie si jumatate peste, sensurile ei reverbereaza in marile inimplari prin care trece eroina. Magia este arma femeii, singura cu care a inzestrat-o propria mama intr-un secol in care fetelor li se decidea soarta, fara sa aiba dreptul unor alegeri. Frumusetea se insoteste cu inteligenta sclipitoare, vizibile cind cistiga atentia regelui, cind se apara de viol sau cind isi alege vestimentatia discreta pentru prima aparitie de regina.
Ca si in dilogia Boleyn, mecanismul puterii se invirte continuu, urcind si coborind pe cei din spite inrudite si rivale, Lancaster si York. Functioneaza in ambele tabere strategia ce face posibil accesul la tron, ambitii si drepturi, calcule meschine si lacomii uriase. Marele tavalug nu cruta pe nimeni, ca in tragediile shakespeariene, ii distruge pe toti pretendentii la tron. Puterea ii sminteste pe rind, nu scapa nici macar urmasa Melusinei, cea devastator de frumoasa.