- Cristian TEODORESCU
- Dosar de presă
- 0 likes
- 134 views
Insulta la adresa armatei? Nici gind. Si el, si ea sint slujitori de nadejde ai armatei populare. El din functiile cumulate de bucatar si ordonanta a comandantului unei divizii, ea din rolul de nevasta a comandantului, care e impotent.
Pornografie? Intr-o poveste de dragoste, fie si intre doi tovarasi devotati care stiu pe dinafara opera presedintelui, se ajunge si la scene de sex. Iar autorul nu s-a avintat in descrieri detaliate, ci a consemnat cit a putut de lapidar aceste situatii. Poate cam sugestiv, dar, fiind vorba de un adulter, nu trebuia informat cititorul asupra gravitatii faptelor comise? Insa, oricit ar fi fost de infierbintati cei doi, cum sa calce pe portretul presedintelui Mao si sa sparga statueta lui sacra, chiar daca nici prin cap nu le-a trecut sa-l insulte, ba i-a oparit spaima cind au vazut ce i-au facut? Si tovarasa de viata a comandantului cum sa insele un erou al revolutiei, chiar daca e batrin si impotent?!
Trecem insa si peste asta, dar desfiintezi o glorioasa divizie a armatei populare ca sa nu se imprastie povestea cu adulterul? Ce-ar mai ramine din armata chineza prin generalizarea unor asemenea masuri? Ca sa nu mai luam in calcul ca daca nevasta comandantului n-a patit nimic dupa ce a facut un copil cu ordonanta, ba dimpotriva, apare si la televizor, adulterul ar putea deveni o reteta de succes printre chinezi. E adevarat ca Yan Lianke, autorul romanului, a fost dat afara de la serviciu si cartile lui sint interzise una dupa alta, dar chinezul care tocmai a luat Nobelul pentru Pace a fost arestat preventiv si tot nu se astimpara.