in interviu cu Marius CHIVU, Dilemateca

In primele mele patru carti prioritatea era alta. Noul meu roman este insa fictiune pura. A fost in logica dezvoltarii proprii sa ma invirt mai intii in jurul meu. E important, ca autor, sa faci asta, atita timp cit nu ramii autist. Sa incepi cu tine, dar apoi sa iesi in lume. O carte e un dialog, o incercare de comunicare la alt nivel. Vad scrisul meu ca o vorbire subliminala, de aceea incerc sa creez in scris aceeasi densitate ca in actul vorbirii. Incerc sa evit timpul mort. Am inceput cu un roman biografic, dar de la roman la roman m-am despartit de biografia explicita. Maseurul orb a fost o carte in care o poveste a mea se impletea cu una externa. Intors la Zürich, dupa ce am aflat povestea maseurului orb, m-am intrebat care ar fi rolul meu in aceasta poveste, cum ma raportez eu la ea. Daca nu raspunzi bine la astfel de intrebari, risti sa treci la milimetru pe linga poveste. Trebuie sa simti dialogul tau cu povestea respectiva, altfel vei rata romanul. Iar raspunsul meu a fost ca nu voiam sa scriu un roman exotic din Carpati, habar nu am ce inseamna sa fiu orb, si asta oricum nu era prioritatea mea. Asa ca am inventat un personaj, un alter-ego, care se intoarce acasa si il cunoaste pe maseur. In Zaira am facut un pas intreg in afara biografiei, romanul acesta deja nu mai are legatura cu mine.