in Dilemateca

Asadar, cit de «tulburat» este Radu Filipescu? Parcurgerea cartii conduce la o concluzie suprinzatoare. Ca si alti disidenti din ultimele doua decenii ale comunismului, R.F. nu este un dezadaptat. El accepta sa devina membru de partid pentru ca stia ca «nu poti promova in nici un post mai important daca nu este membru PCR» si pentru ca in acel moment nu excludea nici varianta de a deveni o personalitate eficienta a establishment-ului. Desi nu renunta la convingerile sale in timpul durelor interogatorii de Securitate, R.F. ramine flexibil, nedorind sa se expuna inutil prin provocarea tortionarilor. In unele momente cedeaza, in altele, dupa ce a fost batut, accepta sa joace «teatru», pentru a nu risca sa fie suprimat. Nici urma de curajul «nebun» al unui Gh. Magureanu, coleg de puscarie politica la Aiud, care nu rata nici un prilej de a-I sfida pe tortionari si sistemul pe care-l reprezentau. Rezultatul era o minima eficienta sociala si o maxima expunere personala.