in Arges

Sorin Stoica apartine generatiei 2000 sau milenariste, fiind unul dintre cei mai inzestrati si mai prolifici scriitori ai generatiei sale. In peisajul generatiei din care face parte, Sorin Stoica face o figura aparte, in sensul ca nu este preocupat de subiectele la moda (sexul, drogurile, mizeria vietii, in general), ci povestirea in stare pura a celor mai marunte si nesemnificative fapte ce pot fi ignorate, uitate extrem de repede, ba chiar e mai rentabil sa le uiti, deci toate aceste fapte formeaza insasi viata, de aici si problema comentatorilor in a incadra scrisul lui intr-o categorie stilistica si un gen literar. El pledeaza pentru povestire, dar nu povestirea hidoseniei lumii, ci povestirea frumusetii vietii, situindu-se in acest fel in opozitie cu literatura congenerilor sai, care scriu despre sex, drugs & hip-hop. Intr-o generatie a rupturii violente, a fracturii literare, Sorin Stoica se pozitioneaza contra curentului. Ca replica la acest tip de literatura practicat astazi cu atita dezinvoltura, Sorin Stoica intentiona la un moment dat sa scrie un roman pasunist: Chiar nu intelegeam de unde nevoia, foamea asta de abjectie. De-aia voiam uneori sa scriu un roman pasunist, de un pasunism habotnic, hotarit. Unii se protejeaza fiind abjecti, io as putea protesta printr-o utopie. […] Volumul O limba comuna alcatuit din 27 de povestiri se organizeaza sub ochii nostri ca un jurnal romanesc ori un roman de notatii diaristice, centrindu-se pe experientele eului, expunindu-le privirii cititorului. Volumul, proza si jurnal, fictiune tratata cu minutie documentara, isi inglobeaza, ca orice text postmodern, metatextul. Referintele la propria scriitura si la temele ori personajele predilecte ale cartilor publicate abunda in acest volum-arhiva, de o accentuata autoreferentialitate.