in ziarul RING

Regele se-nclina si ucide, aparuta in 2005 la Editura Polirom, face o jonctiune prezent-trecut in care cititorul este prins direct in plasa fina a ironiei, a causticului si a unei seducatoare melancolii. Noua eseuri despre o copilarie fara copilarie, despre viata intr-un cerc inchis si despre lucrurile ce au scurtcircuitat normalitatea in timpul dictaturii. Inteligent alese in succesiunea lor, eseurile cartii Regele se-nclina si ucide refac din cioburi o lume care poate fi lesne asociata celei din Procesul kafkian. Cioburile insa nu sint din cristal de Boemia, iar lumea nu este nici ea una recompusa cu ajutorul ingredientelor imaginative. Herta Muller creeaza, prin scrisul ei pe alocuri exact ca o masinarie germana, o lume interioara compusa din elementele realitatii imediate. Plecind de la sugestii proustiene, copilaria cu satul si cu lumea deloc idilica a anilor ’50, scriitoarea descrie o curba brusca spre anii ’80, salt in timp menit sa «puna pe masa» un suflet ciuntit si un adevar tragic. In eseul ce da titlul cartii, laureata Premiului Nobel pentru Literatura in 2009 face o trecere subtila de la ideea de «rege» la cea de «dictator». «Deseori sint intrebata de ce in textele mele apare atit de des regele si-atit de rar dictatorul. Cuvintul «konig» (rege) suna catifelat» (Regele se-nclina si ucide – pag. 43). «Regele» dictator putea avea control, prin frica indusa, si peste granitele a ceea ce se numea, in anii ’80, lumea libera. Regele se-nclina si ucide poate fi, astfel, si o carte-proces, in boxa acuzatilor aflindu-se inca, dupa 20 de ani de libertate, umbra celor responsabili cu intretinerea sentimentului de teama: securistii.