in Adevarul

Pornit in cautarea timpului pierdut, povestitorul dezvaluie suferinte si leacuri, mai ales leacuri de negasit. Scriitorul experimenteaza, probabil, functia terapeutica a scrisului. Iar cititorul va hotari daca povestitorul are dreptate sa puna semn de egalitate intre „Cartea Soaptelor" si „Cartea Lecuirii":„Poate ca in loc de «Cartea soaptelor», aceasta poveste s-ar putea numi «Cartea lecuirii». Caci ea povesteste despre oameni trecuti printr-o suferinta de neinchipuit, de care fiecare a cautat sa se vindece in felul sau. Si cum realitatea este rareori leacul realitatii, bunicii mei si bunicii bunicilor mei pareau ca se invirt in cerc, reintilnind aceleasi dureri si vedenii. Lasind la urma lucrurile reale, poporul bunicilor mei s-a calauzit dupa lucrurile imaginare si dupa lucrurile imaginate, anume cele care nu existau si cele pe care, existind, ei se incapatinau sa le vada altfel de cum sunt."