in Dilemateca

Daca in Ada sau ardoarea fiecare fraza era un montagne russe de-sine-statator, in romanul recent tradus de Anca-Gabriela Sirbu, scriitorul adulmeca lucrul in sine si ii dinamiteaza hotarele. N-a fost sa fie, dar il va raspindi pretutindeni. Nabokov isi tine in friu exuberanta stilistica , dar totodata e mult mai amator de scamatorii in relatia cu cititorul si cu eventualul teoretician literar. Parca poezia nabokoviana se dueleaza cu vocea auctoriala, in care nu o data isi vira coada criticul; de pilda, pentru a sublinia vreun fir al naratiunii nedezvoltat. Lucrurile transparente sint doar un pretext pentru a suprapune contur dupa contur: „pojghita subtire de realitate” anuntata la inceput e anulata de actul agresiv-real performat in vis, iar amenintarea din vis transforma salvatorul oniric intr-o victima pe bune.