in Liberation

Romania anilor ’50. Un trio, intr-o camera: mama, adolescenta si unchiul. Tatal este absent, intr-o zi se va intoarce, dar pare sa nu mai conteze deloc in viata fiicei sale. Este piatra de moara pe care familia o tiriie dupa ea. Mama ar vrea ca amintirea lui sa fie pastrata: „Tot lui sa ii reprosezi dupa ce sta acolo, si ei ii arde de ceaiuri si de plimbari“. Asta, fiindca adolescenta are bucuriile si nelinistile virstei sale, dorintele, elanurile, piedicile, corpul stinjenitor si tiranic, chemarea din afara, sensibilitatea vie pentru mirosuri, pentru substante. Romanul este monologul ei interior prin care lupta impotriva cenusiului existentei. Curind pleaca la Bucuresti. Sint anii ’60, nici acum nu are o camera numai a sa si asteapta in continuare ceva ce baietii cu care se intilneste nu-i pot da. Unchiul o insoteste pe tinara fata in formarea ei. Preda la un liceu, in vreme ce era destinat invatamintului superior, spera ca, intr-o buna, zi sa fie publicat, isi accepta soarta, in vederea unor zile mai bune, care nu vor veni. S-a sacrificat mereu pentru ai sai. Cind moare, continua sa fie obsedant de prezent in povestire: „suferinta unchiului a trecut in mine abstracta“.