in Suplimentul de cultura

Fata rosie a adevaratei mori m-a obsedat multa vreme. Era o cladire trista si misterioasa, in care eu am intrat la un moment dat, pe cind aveam 15 ani. Era o zi de iunie, la-nceput de vacanta, iar prin crapaturile vechii cladiri intra soarele ca un praf de aur. Linga tufele de boz si lipan am intilnit un baiat ceva mai mare decit mine, imbracat cu uniforma de liceu. Intilnirea noastra a fost scurta si decisiva. Fiinta aceasta, aureolata de lumina morii, mi-a spus, in gluma, ca in curind aveam sa-mi visez viitorul. Multe dintre lucrurile plasmuite sub luna calda de iunie s-au implinit intocmai. Pina la un anumit timp, teribil si revelator, in care mi-am dat seama ca ma lasasem manipulata de forta magica a unei clipe varoase. Si ca acea emotie de la 15 ani era nucleul unei experiente complexe, la care au luat parte o suma de oameni, purtati ca si mine de curentii fantomatici ai unei Istorii plamadite intre peretii rosii ai unei mori parasite. Atunci am inceput sa scriu Fantoma din moara.