in Suplimentul de cultura

Vocea lui Dzsata este un fel de monolog tinut cu respiratia intretaiata; personajul vorbeste intruna, vrea sa ne povesteasca toate aventurile prin care a trecut. Atit de puternica a fost vocea lui, incit am continuat sa o aud si, dupa ce am scris si cea de-a treia povestire, in care Dzsata vorbeste cu aceeasi incapatinare despre peripetiile lui, mi-am dat seama ca scriu, de fapt, un roman, iar acest roman va fi despre copilaria mea, o carte pe care mi-am dorit dintotdeauna sa o scriu. Stiam ca nu va fi o relatare obiectiva din punct de vedere istoric despre Romania anilor ’80, ci mai degraba o descriere psihologica si emotionala amanuntita a unei copilarii traite in teama si pericol, o carte despre libertatea intr-o lume in care libertatea nu trebuia sa existe.