in Adevarul

Vasile Ernu ne spune ca nu e nostalgic dupa vremea sovietelor, dar ca incearca sa-si construiasca un fel de arhiva subiectiva, o arhiva a memoriei fata de o lume care a disparut si de care se leaga copilaria si adolescenta lui. Prin urmare, oamenii nu ofteaza dupa o anumita orinduire, ci dupa propria lor copilarie sau tinerete – pe care, intimplator sau nu, le-au trait in comunism. Obiectele din acele vremuri joaca rolul unor madeleine proustiene si declanseaza automat amintiri. Vasile Ernu observa ca aceste obiecte din timpul comunismului exercita o asa de mare fascinatie si pentru ca nu se gaseau in magazine, ca erau dorite, iar cind se gaseau erau unice – nu exista o diversitate de marci. De aceea, scriitorul nascut in URSS este de parere ca produsele de consum din vremea comunismului au devenit adevarati eroi pentru cei care au prins acele vremuri, ca obiectele au capatat pur si simplu viata. Iata ca toate aceste lucruri continua sa traiasca si astazi.