Suplimentul de cultura

Povestea lui Orisicine  da piept, fara ocolisuri, cu una dintre marile noastre temeri: degradarea (boala, teama, moartea). Si nici nu-si propune sa faca altceva decit sa ne treaca prin fata ochilor si-a mintii secvente de viata in lungul evolutiei dureroase: copilarie cu joaca, adolescenta cu nabadai, maturitate cu o sumedenie de (re)casatorii, peste care rinjeste, dintr-un colt intunecat, eventualitatea sfirsitului. De aceea din poveste lipseste ambalajul. Aici nu se vorbeste despre «altceva», pentru a ajunge, printre rinduri, la «acel ceva». «Acel ceva» te loveste direct in plex, iar cartea se insurubeaza in jurul mortii cu sunetul propriei constiinte.