Richard Wagner se pricepe sa construiasca un roman care se citeste pe nerasuflate. Truvaiurile epice folosite sustin cu succes teza cartii (caci este vorba despre o teza, nu stridenta, nu sufocanta, dar perceptibila): conditia ingrata a emigrantului, blestemul acestuia de a nu-si gasi locul, de a nu se statornici propriu-zis nicicind. Calatoria catre Banatul natal, prilejuita de moartea tatalui, ii ofera naratorului ocazia de a resuscita, cu ajutorul memoriei, al reconstituirii, intregul periplu al familiei sale, de la prima spita stabilita pe tarim valah si pina la ultima generatie, care avea sa cunoasca dezamagirea reintoarcerii in Germania mult visata. Efectul este de ordinul unei sistematice fracturari a prezentului, care cedeaza cel mai adesea locul trecutului, caci in economia romanului
flash-back-urile detin rolul privilegiat. Daca trecutul este deja clasat, prezentul nu reprezinta o acumulare, un capat de drum; odata realizat visul celor morti, care, ni se spune in final, <
>, urmeaza gustul amar al derizoriului: pamintul fagaduintei nu este cel inchipuit, emigrantului ii este dat sa ramina emigrant pe vecie: <>. Un nomadism pare a fi blestemul acestor oameni, in goana lor dupa liniste, dupa un <> care este, de fapt, proiectat mai mereu intr-un intruvabil <>.