Universaliile traducerii e si nu e o carte pentru specialisti. E scrisa intr-un jargon specializat, in care un nefilolog si-ar putea lega lesne urechile, are pasaje docte, care la o adica ar putea parea greoaie si, in plus, nu se zgirceste la referinte si trimiteri bibliografice. Cu toate acestea, are un filon <>, atit cit poate exista el intr-o lucrare de gen, nu-i lipsesc spiritele si naturaletea. E o carte in care se poate respira in voie. Nu e incruntata, nici plictisitoare, satisface deopotriva cerintele lui docere si delectare. Dinamismul vine din faptul ca autoarea nu lasa teoria seaca, ci o impaneaza cu numeroase analize de text. In permanenta, exemplul vine sa coloreze discursul teoretic condamnat, altminteri, la moartea cea mai sigura: plictisul. In general, fireste, miscarea e cea logica “ de la exemple (particular) la teorie (general), fie ca e vorba de o analiza extensiva (cazul comediilor lui Caragiale, traduse in franceza de Eugen Ionescu si Monica Lovinescu), fie de elemente izolate (fragmente din traducerea, tot in franceza, a romanului lui Sebastian, Accidentul).