Rusia, o ecuație complicată, cen­trată pe „dom­nia” putinistă, cuprinde datele isto­rice, economice, sociale, politice și ideologice care au dus la cris­talizarea actualei doctrine privind raporturile ei cu lumea. Armand Goșu analizează viziunea lui Putin care ar vrea, pe linia tradiției imperiale, să reuneas­că, fie și prin forța militară, spațiul slav și să im­pună Europei reîmpărțirea ei în sfere de influență. Putin și-l ia ca model declarat pe Petru cel Mare, care dorea ridicarea Rusiei prin deschiderea spre Occident, numai că noul „țar” de la Kremlin crede, dimpotrivă, că această ridicare tre­buie produsă prin rusificarea Europei de Est și Centrale. (…) Cartea lămurește rațional situația țintelor vizate de dictatorul moscovit, de la Ucraina și Republica Mol­dova, aflate pe flancul sudic al teritoriului r v­nit, la țările baltice și cele­lalte comunități cu­prinse, p nă la prăbușirea URSS, sub directa administrare a Rusiei. Armand Goșu ne explică și greșelile (une­le intenționate) ale politicie­nilor rom ni care au oscilat între valorile Occiden­tului democratic și mi­rajul Rusiei. Complicata ecuație e un ghid coe­rent și clar prin hățișurile po­liticii rusești. Autorul reușește să împrăștie, cu do­cumente și argumente incontestabile, iluziile celor care mai cred că Rusia lui Putin poate fi „îm­bl n­zită” și convinsă că demo­crația reală și piața glo­bală asigură pacea. Cu dezvăluirile și previziu­nile ei, aceasta e o lectură necesară acum fiecăruia din­tre noi.

Related products

Produs adăugat la favorite
Consimțământ pentru cookie-uri