în Dilema Veche, nr. 954

Cristian Fulaș reușește mai mult dec t o falsă autobiografie, așa cum pare la prima vedere. Cartea este un poem puternic, cu multe fațete, născut parcă din obsesia îndosarierii mai multor povești de viață, în fapt, a mai multor poeme. Atunci c nd din luciditate și din trăire nu rezultă o trăire lucidă, ci o observație performativă a semnificațiilor (sau a absenței acestora), marele gol care pare a fi însăși viața trebuie umplut cu reconfirmarea aproape obsesivă a prezentului: „am trăit, da”, fiind de fapt un discontinuu „încă trăiesc, da”. (…) Dacă în cazul celorlalte așa-zise biografii romanțate autorii lor utilizează datele îndeobște cunoscute, Cristian Fulaș evită să utilizeze în cartea de față tot materialul documentar, convins fiind că a spune prea mult ar conduce spre un senzaționalism rudimentar. Poemul recapitulativ pare soluția cea mai potrivită pentru a atesta la modul cel mai convingător trecerea lui Celan prin lume. Narațiunea absoarbe stilul poetic și epistolar al celui care a scris Fuga morții, iar transfigurarea are ca scop ultim intensificarea trăirii/percepției.