- Mihaela PASCU-OGLINDĂ
- Dosar de presă
- 0 likes
- 144 views
Nominalizat la Premiul Strega 2021, romanul Borgo Sud de Donatella di Pietrantonio, apărut recent la Editura Polirom, continuă povestea din Cea care se întoarce, aduc nd însă în fața noastră, de data aceasta, o protagonistă ajunsă la maturitate și fiind, în același timp, un roman autonom. L’arminuta sau „cea care se întoarce” își confruntă astfel demonii trecutului din perspectiva de adult, descoperind mult prea t rziu felul în care ceea ce nu lăsăm în urmă nu ne dă voie să mergem cu adevărat mai departe. Dezrădăcinarea, traumele copilăriei prin lipsa afecțiunii din partea mamei biologice, relațiile dintre mamă și copil și lipsa comunicării sunt nu doar unele dintre temele înt lnite la Donatella di Pietrantonio (așa cum se regăsesc și la Elsa Morante, Elena Ferrante, Nadia Terranova), ci și elementele formatoare care o vor face pe protagonista din Borgo Sud să ignore semnele unei relații care se apropie de sf rșit, din dorința de a continua să fie iubită cu orice preț. În Borgo Sud, trecutul revine cu o forță ca de furtună, cu mici cutremure care șubrezesc relațiile de fațadă și armistițiile încheiate din nevoia de a merge mai departe. (…) Donatella di Pietrantonio continuă, cu mare succes, linia scriitoarelor care au adus maternitatea în prim-planul literaturii și care au pus pe scena lumii temele majore care ne vorbesc indiferent de limbă și indiferent de țară. Forța acestor scriitoare vine dintr-o explorare onestă, abruptă și tăioasă a propriului univers, disec nd nemilos experiențele formatoare tocmai pentru a preda altora, mai departe, ștacheta propriilor salvări.