- Cristina MANOLE
- Dosar de presă
- 0 likes
- 159 views
O carte care face o trecere în revistă a unui întreg secol XX, cu cele două războaie mondiale și cutremurătorul Holocaust, îmbinate între ele într-un păienjeniș de istorie, de politică și geografie, care a marcat secolul trecut. Și care continuă și azi. Volumul se deschide cu lista ilustrațiilor și lista hărților. Ambele sunt utile pentru a pricepe nu doar dimensiunea reală a tragediilor, dar și dedesubturile lor. O introducere care ne atrage atenția prin grafice și cifre despre ceea ce se înt mplă cu imperiile care intră în conflict, cu rasele și ideile rasiale, cu granițele volatile, cu războiul de cincizeci de ani, care a spulberat tot ceea ce în sute de ani înainte se acumulase în prosperitate și progres. Un secol al XX-lea privit în ansamblul evoluției lui, de la groaznicele pogromuri din Rusia și p nă la Războiul Rece, cu tot ceea ce a urmat. Totul se explică, Niall Fergusson prezintă cu luciditate și fără parti-pris-uri ideologice unde și cu ce s-a greșit. Ura care nu dispare, violențele care se amplifică, pericolul unui nou război nuclear. Un avertisment în toată regula referitor la ceea ce va urma. (…) Sunt observații fine, bazate pe multiple surse și o uriașă bibliografie, plus o sumedenie de imagini fotografice dintre cele mai impresionante. Războaie devastatoare pe toate continentele, foamete, lagăre de concentrare, orori cu militari și civili, ideologii rasiale și conflicte etnice alimentează, iată, și azi, Războiul lumii – un univers în care lideri ai unei lumi așa-zis civilizate pot dezlănțui porniri ucigașe cu rezultate devastatoare. Lui Niall Ferguson îi reușește nu doar un complex studiu istorico-politic, ci și o carte-avertisment. Războiul din Ucraina vine ca un Q.E.D.!