Așadar, un proiect (nu doar editorial, nu doar literar, ci, aș spune, la limită, chiar unul de viață!) monumental pur și simplu. Este, mă grăbesc să adaug, o monumentalitate care nu ține, fundamental, de ceea ce se vede – c teva mii de pagini –, ci de densitatea acestor cărți, de complexitatea construcției lor, de extraordinara imaginație interpretativă și de rigoarea puse în joc pentru fiecare volum în parte. E o monumentalitate care este strivitoare și care poate deveni intimidantă. Dar e mai ales una care – să nu evităm asemenea cuvinte – reclamă un respect deosebit pentru un demers de o asemenea amploare, ad ncime și înălțime. Nu e mai puțin adevărat că monumentală, strivitoare, intimidantă e și referința constantă a exercițiului hermeneutic practicat de Mircea Mihăieș: materia literară primă la care se face raportarea. Iată ce spune M. Mihăieș (numai) despre Finnegans Wake – despre lectura cărții și despre faptul de a scrie în urma unei lecturi profesioniste, intense, sinuoase, sisifică, încăpăț nată: „ m-a exasperat, da, aproape zi de zi, pe parcursul celor trei ani în care am încercat să scriu despre el. M-a deprimat, m-a complexat, mi-a dat sentimentul descurajant al limitelor mele“. (...) ce face Mircea Mihăieș cu opera lui James Joyce (și) în această carte e și un fel de tr ntă la cel mai înalt nivel. E în stare să facă așa ceva cu oricare dintre cei mari, cu oricare dintre cei mai mari din literatură. Pentru că Mircea Mihăieș e un Magistru al literaturii, un Mare Oficiant de ritualuri în Republica Literelor, unul ale cărui vaste, impresionante, briliante eseuri avem privilegiul (da, privilegiul!) să le citim.
