În Sfumato, Daneliuc și-a inventat ca protagonist un fost jucător de fotbal celebru, devenit antrenor respectat și care se pricepe și la ale vieții. Dacă Daneliuc și-ar fi scris romanul respectînd canoanele romanului clasic, înțelegînd prin asta și aventurile moderniste sau postmoderniste ale genului, cartea asta ar fi avut cel puțin de două ori mai multe pagini. Aici, însă, totul e eliptic formulat, în acel limbaj al oralității noastre cea de toate zilele în care un cuvînt face cît o descriere, iar altul cît o analiză psihologică detaliată.
Daneliuc știe, ca puțini scriitori rom ni, resorturile comunicării noastre obișnuite și mai ales ce așteptăm și cît înțelegem unii de la alții în încercările noastre zilnice de a ne face înțeleși de ceilalți.
