De la un gen la altul, Petru Cimpoeșu are farmecul lui. Chiar și greșind teoria intelectualului sau rezumînd receptarea unui volum eseistic ca un student conștiincios. Orice ar scrie, el conservă ceva benign, care devine adevărata lui natură. Cumva în secret, ca să scape de condiția aceasta, el contorsionează realități, distinge perplexități și organizează autoironia în simetrii amuzante. Nu altfel trebuie citit Bărbați fără degete.
