- Jovi ENE
- Dosar de presă
- 0 likes
- 136 views
Uite că avem și beletristică rom nească, deși am citit ceva romane și proză scurtă în acest an. Doar Tudor Ganea și-a găsit loc în top, cu această distopie pe tărîm „propriu”: Rom nia se transformă în a se delimita de tot ce e străin, este condusă de un Vătaf, secondat de Călușari regionali, apoi de Diaconi. Totul se învîrte în jurul tradițiilor – călușari, ii, mașini Dacia –, care, în virtutea distopiei, se mulează pe tehnic și modern – avem oameni de știință, MioRețea sau nenumărate drone, iar în centru par a sta porcii, care sînt mai mult sau mai puțin idolatrizați, fiind purtători de organe pentru oamenii foarte muncitori. Dincolo de acțiune, se vede și o paralelă evidentă cu viața pe care o trăim acum, viața politică, fiindcă tot ce au clădit noii conducători par a urma tiparele celor care conduc acum țara. Nu rămîn nevizate nici religia și religioșii, nici daciștii și protocroniștii. În ansamblu, sîntem într-o adevărată Rom nie naționalistă, așa cum o visează unii.