- Juan Gabriel VÁSQUEZ în dialog cu Andreea CHEBAC
- Dosar de presă
- 0 likes
- 133 views
Juan Gabriel Vásquez: Asasinarea lui Gaitán a marcat secolul douăzeci în Columbia, a fost unul dintre cele mai importante evenimente din istoria noastră; dacă întrebi orice columbian care sînt cele mai importante date din secolul douăzeci, va menționa, cu singuranță, și data de 9 aprilie 1948. Această crimă nu doar că a aprins una dintre cele mai intense perioade de violență din istoria Columbiei - 300.000 de morți în opt ani - dar, de asemenea, a dat naștere și unui soi de mitologii. Pentru că este vorba despre o crimă care nu a fost cu adevărat rezolvată: știm cu toții cine a apăsat pe trăgaci, dar nu știm cine l-a trimis pe asasin. Deci este un eveniment care a generat mituri, legende și teorii ale conspirației, de aceea a fost mereu un subiect foarte seducător pentru scriitorii columbieni. Aceastea sînt motivele abstracte. Motivul concret al acestei alegeri este legat de un moment foarte special din viața mea: cînd s-au născut fetele mele gemene am cunoscut în spital un doctor care m-a invitat la el acasă spunîndu-mi că vrea să îmi arate ceva. Ceea ce voia să îmi arate era o vertebră din coloana lui Jorge Eliécer Gaitán. Un os care a aparținut celei mai faimoase victime a violențelor columbiene. A ține acea bucată de os în mînă a fost o adevărată experiență pentru mine! A fost ca și cum un american ar putea atinge o parte din…. creierul lui JFK… sau ceva de genul.