în Luceafărul, nr. 5

Mult mai curajos – chiar dacă nu din Ardeal, ci din Maramureș –, Ioan Groșan le oferă cititorilor săi continuarea volumului Lumea ca literatură. Amintiri, continuare intitulată Lumea ca literatură. Alte amintiri (Polirom, 2017). Încă de la început, autorul își avertizează publicul că va fi martorul unor „întîmplări și amintiri ce […] nu pot (și nici n-ar avea cum) să fie <>, căci ele au farmecul lor intrinsec, se constituie ele însele într-o <>“. Farmecul anunțat transpare încă din prima amintire, De ce nu-l suport pe Noam Chomsky, și se face simțit pe parcursul întregului volum. Contrar anumitor concepții conform cărora scriitorul ar trebui doar citit, nicidecum văzut sau auzit, Ioan Groșan dezvăluie întîmplări în centrul cărora se află diverse figuri ale lumii artistice, boeme, prozatori, poeţi, pictori și sculptori, persoane sau personalități care, de-a lungul timpului, și-au intersectat drumurile cu autorul. De-a dreptul hazlie este mărturisirea în care le sînt prezentate Scuze artiștilor plastici. Încercînd să păstreze intactă imaginea scriitorimii, Ioan Groșan își liniștește salutar fiica mai mică la vederea mai multor persoane adormite în jurul unei mese pe terasa Muzeului Literaturii: „nu sînt scriitori, sînt artiști plastici. Ăștia beau pînă cad în cap!“