în Suplimentul de cultură, nr. 592

Astfel îmbătat, am trecut la romanul Harald și luna verde. Nu vă ascund: nu credeam că puteți scrie așa un roman. Vă știam poe­tă pînă la cele mai subtile nuanțe, așa că mă temeam – pur și simplu – că nu veți putea spune o poveste folosindu-vă de armele prozatorului. M-am înșelat – amarnic m-am înșelat. De aceea, vinovat, vin în fața dumneavoastră și vă cer îndurare și iertare. Ați scris și acest roman așa cum v-ați scris toate cărțile – cu sufletul la vedere, atingînd deplină stare de grație poetică. O ultimă precizare și închei: în ciuda fragmentului anterior, sînt împotriva împărțirii literaturii în genuri literare. Nu cred că ele ar trebui să existe. Dar, de dragul convențiilor, sînt gata să vă aplaud și ca romancieră.