Avînd girul Editurii Polirom, care îi publică romanul în colecția „Ego. Proză”, coordonată de Lucian Dan Teodorovici, Mihaela Perciun propune o formulă neobișnuită de roman, dacă avem în vedere particularitățile structurale și compoziționale. În ciuda originalității formulei narative, lectura romanului mi-a amintit, trebuie să recunosc, de volumul de proză scurtă Pereți subțiri, scris de Ana Maria Sandu și de romanul Trei etaje, al lui Eshkol Nevo, prin poveștile de viață care se întretaie, progresiv, în cele trei capitole. Trei paliere temporale semnificative pentru personajele centrale ale romanului propun cele trei capitole ale cărții, cu titluri sugestive: „Cenușa rece”, „Degetele”, „Străinii”. Extrem de diferite ca modalitate de expunere, intensitate, tonalitate, ritm sau dominantă naratologică, acestea par, mai degrabă, elemente ale unui triptic care se luminează și se întunecă, treptat, unul pe celălalt și care devin, la finalul lecturii romanului, perfect complementare, fiecare pe rînd, celorlalte două.
