Reprezentantă a douămiismului în poezie, Moni Stănilă cultivă acest antilirism care se îndîrjește să întoarcă poezia cu spatele la metaforă, să refuze categoric sentimentul în stare nudă. De fapt, poemele ei sînt niște pulsații, cumva asemănătoare cu liniile neuniforme, descriptive, înscrise pe o electrocardiogramă. Linii ce surprind bătăile inimii, ritmul cardiac, în anticamera poeticului, fără retușuri, fără pregătiri. E nuditate, pur și simplu, și veritabil indiciu al stării unui corp. „Neputință și frică” va fi repetat de trei ori în partea a treia a volumului, ca un laitmotiv (p. 76, 77, 83). Cititorul de poezie nu va găsi urme bătătorite de poeticitate. Ele există, însă, în subsidiar, ca bulbii care așteaptă să străpungă pămîntul, primăvara, înmugurind neprevăzut și în tot locul. Colonia fabricii e o stranie monografie a satului, din comunism pînă-n zilele noastre, oricare ar fi el. Textele îngăduie o permutare a trăirii în orice spațiu geografic. Cu arestări, închisori, ieșiri din carceră, căsătorii și divorțuri înregistrate, cu boală și moarte. Toate consemnate, transcrise, ca și cînd Moni Stănilă ar fi avut acces la aceste registre vechi și ar fi copiat cu mîna, răbdător, absolut tot ce o interesa. Contrapunctice, aceste notații mută accentul, axul textelor, centrul lor de greutate, înspre un evident teren antiliric, literal, denotativ, transparent.

Related products

Produs adăugat la favorite

Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor.
Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus.
Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.