pe catavencii.ro

Romanciera se pricepe să-ți zgîndărească interesul și face asta cu grija ca fiecare amănunt al ofertei ficțiunii pentru care te pregătește să pară cît mai verosimil. Chestiile astea mi se par importante fiindcă spun multe despre autor și mai ales despre ceea ce crede el – ea, în acest caz – că trebuie să trateze trucurile cu care romancierii vor să-și vîndă marfa. Un postmodernist, să zicem, se distanțează parodic de ele, pornind de la presupunerea că cititorul le-a fumat. Liliana Corobca nu-ți face cu ochiul, printre rînduri, că „se joacă” și ea cu o convenție inventată de alții, ci chiar vrea să te facă să crezi că ceea ce urmează s-a întîmplat de-adevăratelea. Pînă să scrie romanul ăsta, Liliana Corobca s-a documentat despre cenzura de la noi, despre cenzurile din țările frățești care au trecut prin comunism. Dar a cercetat și cenzura mai discretă, însă la fel de neîndurătoare din state care n-au trecut prin experiența partidelor unice, însă au folosit cenzura sau o întrebuințează în continuare ca redută a apărării patriei de dușmanii dinăuntru și de cei din afară. Nu mai pun la socoteală cenzura religioasă din vremurile Renașterii, de pe urma căreia autorii puși la index se puteau socoti norocoși dacă nu erau torturați ca să mărturisească în ce relații erau cu diavolul sau nu erau puși la prăjit pe rug, dacă o țineau pe-a lor, precum Copernic, cu inspirațiile lor diavolești că Pămîntul se învîrtește în jurul Soarelui.