- Gabriel ENACHE
- Dosar de presă
- 0 likes
- 131 views
Marius Oprea scrie o literatură trăită parcă în vis, o literatură croșetată din frame-uri imagistice, din bucăți de imagini care se dezvoltă una din alta, care se cresc una pe alta și care năvălesc undeva în afară, în fața celui sau celor care vor să le vadă, să le trăiască alături de autorul lor. O literatură între… cîine și lup (ca să spun așa), o literatură în care dozele de viață se amestecă și se completează cu cele onirice și invers, în care textele erup, irump și exaltă și, totodată, se transformă în solilocviu elegant și plăcut parfumat, emanînd siguranță, eleganță, lumină, îmbrăcate adică în haine textuale alese cu grijă și făcute să vibreze la atingerea (lectura) lor. Turma păstorului mut este un roman al descătușării, al eliberării și al constrîngerii autorului/personaj din chingile unor trăiri… trăite și din cel al unor trăiri visate, este, în același timp, un roman al încercării unei evadări în interior, în lumea ascunsă și mai puțin vizibilă în care caută, încearcă și reușește să sape galerii adînci și să le lumineze, să le facă vizibile și să le aducă în apropierea posibilității înțelegerii lor.