în Observator cultural nr. 861

Caragiale nu a fost, de la început, la fel de lucid, nici pregătit să ia o distanță septică față de idei politice și de politicieni. E natural să ne întrebăm: cînd s-a înțelepțit Caragiale? În tinerețe a fost și el victima certă a utopiilor vremii sale, iar contemporanii săi au avut grijă să-l lecuiască de speranțe. Și uite așa ajungem la întrebarea: cînd s-a maturizat, de fapt, Caragiale? Ce serie de evenimente l-au îndreptat pe o traiectorie accelerată către această maturizare profundă în plan personal, care a condus și la maturizarea literară? Trebuie să se fi întîmplat înainte de anul 1880, cînd a apărut Conu Leonida… Și asta m-a făcut să investighez mai mult viața lui. Ceea ce i s-a întîmplat în vara lui 1870 ar fi fost îndeajuns să tulbure pe oricine. Junele Iancu Caragiale, în vîrs­tă de 18 ani, e amploaiat la judecătorie, ia parte la mișcarea de stradă, în partea ei de început, entuziastă, apoi ia parte la instrumentarea acuzării, pentru că era nevoie de un grefier care să consemneze declarațiile. A fost întîi împotriva domniei, în stradă, apoi de partea ei, ca funcționar la datorie. La o lună de la evenimente, în timp ce acuzarea investiga faptele, lui Iancu i-a murit tatăl. Personajul Iancu Caragiale trebuie înțeles din interior și, pe măsură ce studiam detaliile biografice, devenea tot mai clar că perioada aceea din 1870 a însemnat mult pentru el, că a fost un moment dificil în plan personal, care trebuie să fi lăsat consecințe durabile.