pe atelier.liternet.ro

O carte care e, si ea, despre oameni-ciine si oameni-pisica, despre imaginatie si ce poti face cu ea in afara regulilor inerente in bagajul de cala al literaturii serioase, despre bisericute (literare), premii, librarii in care cartile sint impartite pe literatura feminina si literatura masculina (da, stiu, nici el nu intelege de ce), despre centrale nucleare si despre cum nu ai nevoie de un birou mare ca sa scrii, atunci cind ai suficienta fantezie cit sa poti reinventa o ladita de mandarine. Iubesc cartea asta. Ca orice autor care vinde, are succes si rezista pe piata de carte de niste decade bune, Murakami are mai putine premii literare fata de cite am fi tentati sa credem ca a bifat si un numar respectabil de hateri. Pentru mine, ei sint si au fost intotdeauna garantia faptului ca acolo, in pagina, ceva se intimpla foarte bine. Marturisesc ca, si atunci cind nu mi-a placut un volum de Murakami (pentru ca trena, pentru ca nu m-am simtit pe deplin racordata la subiect, pentru ca, de ce sa nu fim sinceri, autorul sufera adesea de un narcisism care il poate face usor antipatic), am simtit acut talentul lui de mare stilist, de arhitect minunat al textului, de vrajitor caruia-i pasa prea putin de vocile de pe margine. Da, poate ca nu toate romanele sint foarte inchegate, dar au stare, un suflu narativ proaspat si o maniera absolut recognoscibila de a manevra realitati, de a insinua imaginarul in cotidian.