Si poate ca Interior zero este si despre inadaptare ori despre cerintele uneori tragice ale adaptarii. Se intelege de aici ca, uneori, efectele ritmului impus de un oras atit de mare si cosmopolit, precum Bucurestiul, nu sint numai de ordin mental, ci si fizic. M-a impresionat atentia cu care Lavinia Braniste a scos in evidenta neajunsurile vietii intr-un astfel de oras fara sa fi devenit in vreun moment moralizatoare, fara sa-si implice vreun personaj intr-un discurs in care sa se lafaie felul in care vede ea lumea, in care sa se descarce de fapt ea, ca scriitoare. De altfel, asta ar fi o remarca generala si marele plus al romanului: Lavinia Braniste isi lasa personajele sa creasca singure si actiunea sa vorbeasca in numele convingerilor personajelor sale.
