- ISBN
- 978-973-46-6321-7
- An apariție
- 2016
- Lună apariție
- 9
- Număr pagini
- 264
- Tip ediție
- broșată
- Format
- 130x200
- Colecție
- EGO. PROZĂ
- Domenii
Roman ecranizat, în regia lui Eugen Jebeleanu, după un scenariu scris de Ioana Moraru, cu actorii Katia Pascariu, Alexandru Potocean și Lucian Ifrim
Cristina are treizeci de ani, lucrează la o firmă de construcţii, are un prieten, Mihai, şi locuieşte în apartamentul unui coleg de muncă. O existenţă aparent normală, dar care ascunde prea multe neajunsuri. Deşi încă tînără, nu vede un traseu bine delimitat al vieţii sale, locul de muncă o sufocă, e aproape toxic, iar iubitul îi oferă doar o relaţie la distanţă, fără prea multe perspective, apărînd şi dispărînd pe perioade mai lungi sau mai scurte. Nu ştie dacă îl iubeşte sau nu şi ar dori să clarifice lucrurile cu el, însă totul se complică din cauza unei sarcini nedorite. Ar vrea sa scape şi de job, de şefa obositoare şi colegii plictisitori, dar asta se întîmplă doar cînd firma dă faliment. Veşnica nehotărîre face ca toate marile decizii să fie luate de alţii pentru ea. Va reuşi oare să-şi depăşească condiţia? Îşi va găsi, într-un final, drumul pe care şi-l doreşte? Interior zero ne arată cît de uşor poate să treacă viaţa pe lîngă tine şi cum alegerea căii mai sigure poate avea consecinţe mult mai grave decît ţi-ai putea imagina.
„Ajunsă la cea de-a treia carte de proză, Lavinia Branişte a reuşit ceva ce alţii nu obţin nici pînă la finalul carierei: să aibă un personaj personal, un tip recognoscibil care navighează dintr-o carte în alta, cam ca Henry Chinaski al lui Bukowski, toutes proportions gardées... Iarăşi, Lavinia dă senzaţia că scrie foarte uşor, că pur şi simplu notează ce i s-a întîmplat peste zi, or, asta este proza cea mai «muncită» de fapt. Acest comportamentism lejer, marca Laviniei, ascunde frămîntări, revolte, chiar şi o teorie personală a literaturii. Nu ştiu dacă avem în faţă un roman sau proză scurtă: aş spune mai curînd că este harta unui teritoriu pe care autoarea îl cartografiază obsesiv şi minuţios.” (Bogdan-Alexandru Stănescu)
„Interior zero cartografiază zona sinistră dintre noi. Orice apropiere se preschimbă numaidecît în strîmtorare şi abuz. Oamenii sînt aici meschini ori egoişti ori amîndouă. De aceea, nicio comuniune nu este posibilă. Lavinia Branişte surprinde tragicul acesta – de tip dostoievskian, mi se pare – nu în expresia sa monumentală, ca un Ivan Karamazov revoltat, ci în tot felul de... nimicuri aparente. Părerea mea este că tocmai aceste mici scene de interior, faptele banale care se succedă implacabil, dau forţa de convingere pe care o are cartea.” (Ovidiu Pop)
- An apariție
- 2016
- Lună apariție
- 9
- Număr pagini
- 264
- Tip ediție
- broșată
- Format
- 130x200
Despre autori

Lavinia BRANIȘTE s-a născut la Brăila, în 1983, și a studiat literatură și limbi străine la Cluj și București. A scris poezie, proză și literatură pentru copii. La Editura Polirom i-au apărut volumul de proză scurtă Escapada (2014, 2021) și romanele Interior zero (2016, 2018, Premiul „Nepotu’ lui Thoreau”), Sonia ridică mâna (2019, 2021, Premiul „Nepotu’ lui Thoreau”, Premiul pentru Proză al revistei Ateneu, Premiul Sofia Nădejde pentru Literatură Scrisă de Femei, ediția 2020, secțiunea Proză) și Mă găsești când vrei (2021, 2023, Premiul Sofia Nădejde pentru Literatură Scrisă de Femei, ediția 2022, secțiunea Proză).
Foto: © Barna Nemethi