Prin Invoiala, prin temele si trimiterile textuale pe care abil le camufleaza in aceasta carte noua, George Balaita priveste peste umar inspre capodopera Lumea in doua zile, roman de o amplitudine care si astazi, la mai bine de patru decenii de la publicare, isi gaseste cu greu echivalent intre cartile de fictiune scrise la noi. Invoiala, deliberat scuturata de artificii narative si stilistice, pastreaza aerul parabolic, cunoscut cititorilor din alte fictiuni ale romancierului, dar aici, temele si liniile de interes care i-au structurat, de-a lungul deceniilor, scrierile sint reduse la esenta. Stilul, care lasa la vedere precizia unor adevarate nervuri textuale, este lapidar, mult diferit de aluviunile digresive si de acrobatiile experimentaliste din Lumea in doua zile. Cu toate astea, aceste doua carti comunica, in realitate, prin mult mai multe canale decit s-ar putea aproxima la o lectura izolata, autonoma. Teme greu de epuizat, cum sint cele care au structurat Lumea in doua zile, reper inconturnabil pentru opera lui, clameaza, in Invoiala, o noua posibilitate de expresie, clar diferita de cele testate in mai bine de cinci decenii de cind George Balaita scrie si publica.
